Prosteala. Cazul „Ionel Ganea”, cel care l-a lovit pe asistentul Mudura, a fost amanat. Culmea magariei, caseta cu incidentele nu mai este o proba Cristian Blanuta Serialul Comisia de Disciplina versus Ionel Ganea. Episodul al doilea. Nu ne intrebati cate bucati va avea filmul de lung metraj. E abia la inceput. Greu de crezut ca ar putea sa egaleze vestitul „Tanar si nelinistit”, ca Ionel cel iute la manie ar putea sa-si joace rolul precum Jack, cel a carui sora a fost casatorita cu Victor, smecherul care domina serialul de peste 10 ani. Sau cat or fi ei. Daca la prima strigare, Ganea a venit de toarta cu avocatul, iar membrii Comisiei au asteptat, cu infrigurare, ca acel aparator vestit sa le „arunce” amanarea, ieri, fotbalistul a coborat alaturi de Gheorghe Chivorchian. Presedintele. Care? Al Timisoarei. Nu-l cunoasteti pe „Chivas”? Va fac eu cunostinta cu el in zilele urmatoare. Dar hai, ca pierd, dracului, firul povestii. Ieri, intr-o zi in care, cica, la Vaslui ploua, stiu asta pentru ca tocmai am vorbit cu cineva de acolo si mi-a spus ca au fotbalistii lui Porumboiu niste prime de-ti cade fata, iar aici, in fata sediului FRF, soarele se destrabaleaza, membrii Comisiei de Disciplina au incercat, inca o data, imposibilul. E clar, au vazut cu totii cat de smecher a fost Tom Cruise in „Misiune Imposibila” si au spus, atunci: „Ce, noi suntem mai prosti? O fi esuat el, saracu? Tom, cu Nicole Kidman si cu Penelope Cruz, dar a dat tunul in filmul ala cu misiunea. S-o facem si noi”. Ganea, surazator si degajat, a iesit din sedinta, a comandat o pizza, unul dintre ziaristi chiar a muscat si i-a adus-o. A mancat-o, asa cum a facut si cu Mudura, apoi a mai cerut una. „Ganezu” stie ca Marianii, Chivorchienii, „comisienii” il vor scoate semi-basma curata. E vesel. Si membrii, de acum celebrului for de judecata, isi freaca mainile. 50 de euro de miercuri, 50 de ieri, 50 de la urmatoarea judecata… „Tanar si nelinistit!” Auzi! Mai nou, presedintele Comisiei de Disciplina, Daniel Marin Cernat, a scos perla: „caseta nu este proba”. Atunci, cine-l mai poate condamna pe Ganea? Varianta: Alexa nu recunoaste, Chivorchian, de asemenea, Mudura, cel agresat… ce sa zica si el? Cum o bate vantul! Ultima ora, verdictul s-a amanat.
Rapid e un club foarte ciudat. Isi pierde antrenorii, pe care apoi ii aduce inapoi. Transfera jucatori care a doua zi fug la alta echipa. Insa, de multe ori, prin arta negocierilor marca George Copos, lucrurile revin pe un fagas normal. E si cazul lui Daniel Niculae , care, in urma cu doua zile, era dat ca sigur in Giulesti. Ieri, lucrurile s-au intors cu 180 de grade. „Nu cred ca se rezolva imprumutul. Ma intorc la Auxerre”, a mentionat atacantul la iesirea de la negocieri. Acesta spera, totusi, ca sa se rezolve ceva astazi. Fostul giulestean a refuzat ideea ca, la vara, Rapid sa-l rascumpere de la Auxerre. „Nico” nu vrea sa paraseasca formatia din „Hexagon”, pentru clubul „feroviar”, decat pentru un an. (A.M.)